Parinti Tematice

Îmbuibarea – înfrânarea

·        Cât despre poame, să nu le ceri din propria voință, dar de ți le vor da, ia și mănâncă suspinând pentru osânda ce ți-o va aduce plăcerea aceasta.

·        Ce să fac părinte când patima nu se ivește înainte dar se strecoară în vremea mâncării? Să mă opresc de la mâncare? – Nu te opri ci luptă împotriva gândului aducându-ți aminte că mâncarea se va preface în ceva urât mirositor și că vom fi judecați ca unii ce ne-am săturat în vreme ce alții flămânzesc sau se înfrânează cu desăvârșire. De încetează pofta, mănâncă dar osândește-te tu însuți, iar de stăruie – cheamă numele lui Dumnezeu în ajutor și te va odihni de acest război. De pune însă stăpânire pe tine încât nu mai poți mânca cu bună rânduială, încetează să mai mănânci, iar de sunt unii care șed cu tine la masă, ca să nu bage ei de seamă, ia câte puțin. Dacă-ți este foame, împlinește-ți trebuința cu pâine sau altă mâncare de la care nu ai război.

·        Care este semnul lăcomiei pântecelui? – Când vezi cugetul îndulcindu-se la gândul unei mâncări și urmărești să o ai neapărat sau înaintea tuturor, să știi că te stăpânește lăcomia pântecelui. Ia aminte deci la tine însuți și la tot ce-ți stă în putință ca să te silești să nu iei cu grabă din ea, ci cu bună rânduială și împinge mai vârtos acea mâncare înaintea altora. Dar după cum am spus, nu trebuie să încetezi îndată a mânca, ci păzește-te să nu te repezi la mâncare fără de rânduială. Vorbind de lăcomia pântecelui Părinții cer să nu întinzi mâna la masă înaintea altuia căci acesta este un lucru necuviincios și străin de buna rânduială. Un alt semn al lăcomiei pântecelui este a voi să mănânci înainte de ora rânduită, lucru care nu trebuie nicidecum făcut decât doar din vreo pricină binecuvântată. Dar în toate trebuie cerut ajutorul lui Dumnezeu și El ne va ajuta.

·        Ce hrană să-mi rânduiesc zilnic? – A-ți stabili hrana pentru fiecare zi în chilie înseamnă a te lăsa prins de grijă și de o nevoie fără rost. Lasă-te călăuzit de îndrumarea lui Dumnezeu, căci zice: “Cel ce umblă drept, umblă cu încredere.” (Proverbe 10,10)

·        Cât privește mâncărurile, să nu ne îngrijim prea mult de trup căci se întâmplă ca aceasta să fie uneori un război din partea dracilor ca să ne arunce în griji și astfel, stăruind noi în ele, să părăsim bunătățile ce ne sunt puse înainte.

·        și pentru că ai spus că suferi de slăbiciunea trupului și că nu poți face nimic, fă după puterea ta ca să tai din pâine și din băutură căci Dumnezeu a primit cei doi bănuți ai văduvei și s-a bucurat mai mult decât toate darurile. Deprinde mai întâi de toate neîndrăznirea și te vei mântui.

·        Când nu mănânci și nu bei cu risipă nici din plăcere, acestea nu-ți aduc osândă nici nu sunt spre sminteală. Despre ele a spus Domnul că nu-l spurcă pe om.

·        Mănâncă tăind cât poți plăcerea de la fapta aceasta, sau așteptând osânda pentru ea.

·        Cât despre mâncare, să-ți fie dieta cuviincioasă și cu frica lui Dumnezeu și fi-i încredințat că nu vei fi osândit. Aceasta constă în a nu lua nimic cu poftă, ci orice ai afla, să primești cu stăpânire de sine și rămâi flămând și nu sătul după ce ai mâncat.

·        Omul să ia seama ca folosind la nevoie vreo mâncare plăcută să nu se lase biruit de plăcere și chiar de se va întâmpla și aceasta, după ce a trecut să se ocărască pe sine.

·        Actul mâncării nu trebuie nicidecum să rămână o faptă pur trupească, ci trebuie să fie un prilej de mulțumire a lui Dumnezeu și de alte gânduri sau convorbiri folositoare. Mâncarea este și un dar al lui Dumnezeu, componentele ei fiind în fapt rațiuni plasticizate ca să nu mai vorbim de trup care e susținut în viața lui de suflet și este la rândul lui o rațiune plasticizată împletită cu multe rațiuni plasticizate și unită cu rațiunea sufletului. Trupul nu este despărțit de suflet, mâncărurile nu sunt pregătite fără rațiune omenească și nepotrivite cu rațiunea plasticizată a trupului, de aceea ele au rostul să întrețină trupul și prin el, omul întreg.