Postul, înfrânarea – îmbuibarea, beția

·         Uneori trupul e bolnav și de trebuie să mănânci și de două, de trei și de mai multe ori, să nu fie întristat cugetul tău căci ostenelile trupești nu trebuie să fie ținute și în timpuri de boală și de slăbiciune, ci trebuie lăsate atunci mai slobod în anumite privințe, ca să se întărească trupul din nou spre aceleași osteneli ale viețuirii. Iar în privința înfrânării de la anumite bucate, nu ne-a oprit dumnezeiescul cuvânt ca să nu mâncăm ceva, ci a zis: “Iată am dat vouă toate, ca pe legumele ierburilor”, “mâncați-le nimic cercetând”, și: “Nu cele ce intră în gură spurcă pe om”. Deci înfrânarea de la anumite bucate e lucru ce rămâne la alegerea ta, ca o osteneală a sufletului. (Evagrie Ponticul)34

·         Când dracul pântecelui, luptând mult și adeseori nu izbutește să strice înfrânarea întipărită, atunci împinge mintea la pofta nevoinței celei mai de pe urmă, aducându-i înainte și cele privitoare la Daniil, viața lui săracă și semințele, și amintește și de viața altor oarecari pustnici care au trăit totdeauna așa, și silește pe ascet să se facă următorul acelora. Astfel, urmărind înfrânarea fără măsură, va pierde și pe cea măsurată, de la o vreme trupul nemaiputând-o păstra din pricina slăbiciunii. și așa va ajunge să binecuvinteze trupul și să blesteme inima. Socot deci că e drept să nu asculte aceștia de acela și să nu se rețină de la pâine, untdelemn și apă. Căci această rânduială au cercat-o frații, găsind-o foarte bună. Desigur aceasta să nu o facă spre săturare și să o facă numai o dată pe zi. M-aș mira dacă vreunul, săturându-se cu pâine și cu apă, ar mai putea lua cununa nepătimirii. Iar nepătimire numesc nu simpla oprire a păcatului cu fapta, căci aceasta se zice înfrânare, ci aceea care taie din cugetare gândurile pătimașe, pe care Sfântul Pavel a numit-o și “tăiere duhovnicească împrejur a iudeului ascuns”. Iar dacă se descurajează cineva auzind acestea, să-și aducă aminte de vasul alegerii, de Apostol, care a împlinit alergarea în foame și sete. Dar imită și vrăjmașul adevărului, dracul descurajării, pe acest drac, punând în minte celui ce se înfrânează, retragerea cea mai de pe urmă, îndemnându-l la râvna lui Ioan Botezătorul și a începătorului pustnicilor, Antonie, ca neputând răbda acesta retragerea îndelungată și neomenească, să fugă cu rușine, părăsind locul, iar dracul să se laude zicând: “L-am biruit!”. (Evagrie Ponticul)34

·         Foarte potrivit s-a adăugat apoi la cuvintele: „pe piept și pe pântece”, cuvântul „vei umbla”. Căci plăcerea nu stăpânește asupra celor ce stau pe loc și sunt liniștiți, ci asupra celor ce sunt mereu în mișcare și plini de tulburare. Dar mai mult decât din acestea, pornirea spre desfrâu vine din lăcomia pântecelui. Din acest motiv și firea, voind să arate apropierea acestor patimi, a numit organele de împreunare „cele de sub pântece”, arătând înrudirea lor prin vecinătate. Căci dacă slăbește această patimă, slăbește din sărăcirea celei de deasupra, iar dacă se aprinde și se întărâtă, de acolo își primește puterea. Dar lăcomia pântecelui nu numai că o hrănește și o alăptează pe aceasta, ci și alungă toate virtuțile. Căci stăpânind și ținând ea puterea, cad și se nimicesc toate virtuțile: înfrânarea, cumpătarea, bărbăția, răbdarea și toate celelalte. Aceasta a arătat-o Ieremia acoperit, zicând că mai marele bucătarilor din Babilon a dărâmat de jur împrejur zidurile Ierusalimului, numind prin mai marele bucătarilor patima lăcomiei. Căci precum mai marele bucătarilor își dă toată silința să slujească pântecele și născocește nenumărate meșteșuguri ca să producă plăceri, tot așa lăcomia pântecelui pune în mișcare tot meșteșugul ca să servească plăcerii în vremea foamei; iar felurimea mâncărilor dărâmă și surpă la pământ întăritura virtuților. De fapt mâncările gustoase și meșteșugit drese se fac unelte de dărâmare ale virtuții bine întărite, clătinând și dărâmând statornicia și tăria ei. Pe de altă parte, precum belșugul alungă virtuțile, tot așa puținătatea surpă întăriturile păcatului. Căci așa cum mai marele bucătarilor din Babilon a dărâmat zidurile Ierusalimului, adică ale sufletului pașnic, trăgându-l cu meșteșugul bucătăriei spre plăcerile trupului, tot așa pâinea de orz a israeliților, rostogolindu-se, a răsturnat corturile madianiților. Fiindcă hrana sărăcăcioasă, rostogolindu-se și înaintând mult, risipește patimile curvie. Căci madianiții poartă simbolul patimilor curviei, fiindcă ei sunt cei ce au dus desfrânările în Israil și au amăgit mare mulțime dintre tineri. și foarte potrivit zice Scriptura că Madianiții aveau corturi, iar Ierusalimul zid, căci toate cele ce înconjoară virtutea sunt întărite și sigure, iar cele ce susțin păcatul sunt formă și cort, nedosebindu-se întru nimic de nălucire. (Nil Ascetul)34

·         Căci viețuirea potrivit cu firea ne-a fost rânduită aceeași nouă și dobitoacelor, de către Făcător. „Iată v-am dat vouă, zice Dumnezeu către oameni, toată iarba câmpului, ca să fie vouă și dobitoacelor spre mâncare”. Primind deci împreună cu necuvântătoarele o hrană de obște, dar stricând-o prin născocirile noastre într-una mai desfătătoare, cum nu vom fi socotiți, cu drept cuvânt, mai necuvântători decât acelea, dacă dobitoacele rămân între hotarele firii, neclintind nimic din cele rânduite de Dumnezeu, iar noi, oamenii cinstiți, cu rațiune, am ieșit cu totul din vechea rânduială? Căci care sunt fripturile dobitoacelor, care sunt nenumăratele meșteșuguri ale plăcintarilor și bucătarilor, care stârnesc plăcerile ticălosului de pântece? Oare nu iubesc acelea vechea simplitate, mâncând iarbă și îndestulându-se cu ce se nimerește și folosindu-se de apa râurilor, dar și de aceasta destul de rar? De aceea le sunt puține și plăcerile de sub pântece, pentru că nu-și aprind dorințele cu nici o mâncare grasă, încât nici nu știu totdeauna de deosebirea între bărbătuș și femeiușcă. Căci un singur timp al anului le stârnește această simțire, când legea firii le-a rânduit împreunarea pentru însămânțarea aceleiași specii, spre păstrarea neamului; în cealaltă vreme așa de mult se înstrăinează, încât uită cu totul de o astfel de dorință. Dar oamenilor, pofta nesăturată după plăcerile desfrânate, odrăslită din belșugul și felurimea mâncărilor, le-a semănat dorințe furioase, neîngăduindu-le patima să se liniștească în nici o vreme. (Nil Ascetul)34

·         Subțiază-ți deci trupul tânăr, o fiule, și îngrașă-ți sufletul nemuritor cu cele spuse înainte, iar mintea înnoiește-ți-o cu virtuțile mai înainte înșirate, prin conlucrarea Duhului. Căci trupul tânăr, îngrășat cu felurite mâncări și cu băutură de vin, e ca un porc gata de junghiere. Sufletul lui e junghiat de aprinderea plăcerilor trupești, iar mintea lui e robită de fierberea poftelor rele, neputând să se împotrivească plăcerilor trupului. Căci îngrămădirea sângelui pricinuiește împrăștierea duhului. Mai ales băutura de vin nici să n-o miroasă tinerețea, ca nu cumva prin focul îndoit, născut din lucrarea patimii dinăuntru și din băutura de vin, turnată din afară, să i se înfierbânte peste măsură plăcerea trupului și să alunge de la sine plăcerea duhovnicească a durerii născută din străpungerile inimii și să aducă în ea întunecare și împietrire. Ba de dragul poftei duhovnicești, tinerețea nici la săturarea de apă să nu se gândească. Căci puținătatea apei ajută foarte mult la sporirea cumpătării. După ce vei proba aceasta cu lucrul, vei lua singur încredințarea prin experiență. Căci acestea nu ți le rânduim și hotărâm fiindcă vrem să-ți punem asupra un jug silnic, ci, îndemnându-te și sfătuindu-te cu dragoste, ți le dăm ca pe o socotință și cale bună de urmat spre sporirea în fecioria adevărată și în cumpătarea deplină, lăsând la sloboda ta alegere să faci ce vrei. (Marcu Ascetul)34

·         Precum trupul îngreunat de mulțimea mâncărilor face mintea molâie și greoaie, tot așa când e slăbit de prea multă înfrânare face partea contemplativă a sufletului, posomorâtă și neiubitoare de cunoștință. Deci mâncările trebuie să se potrivească cu starea trupului. Când trupul e sănătos, trebuie să fie chinuit atât cât trebuie, iar când e slăbit, să fie îngrijit, dar cu măsură. Căci cel ce se nevoiește nu trebuie să-și slăbească trupul decât atâta cât trebuie ca să-i înlesnească lupta, ca prin ostenelile trupului și sufletul să se curățească după cuviință. (Diadoh al Foticeii)34

·         Precum pământul udat cu măsură face să răsară cu cel mai mare spor sămânța curată semănată în el, dar înecat de multe ploi aduce numai spini și mărăcini, așa și pământul inimii, de vom folosi vinul cu măsură, va scoate la iveală, curate, semințele ei firești, iar pe cele semănate de Duhul Sfânt în ea le va face să răsară foarte înfloritoare și cu mult rod; dar de o vom scălda în multă băutură, va preface în spini și mărăcini toate gândurile ei. (Diadoh al Foticeii) 34

·         Când mintea noastră înoată în valurile băuturii, nu numai că vede în somn cu patimă chipurile zugrăvite de draci, ci își plăsmuiește și în sine anumite vederi frumoase, îmbrățișând cu foc nălucirile sale, ca pe niște amante. Căci înfierbântându-se mădularele ce servesc la împreunarea trupească de căldura vinului, mintea e silită să-și înfățișeze vreo umbră plăcută a patimii. Se cuvine deci ca, folosindu-ne de dreapta măsură, să ne ferim de vătămarea ce vine din lăcomie. Căci dacă nu s-a născut în minte plăcerea, care să o împingă spre zugrăvirea păcatului, ea rămâne întreagă lipsită de năluciri și, ceea ce-i mai mult, neafemeiată. (Diadoh al Foticeii)34

·         Cei ce vor să-și înfrâneze părțile trupului care se umflă, nu trebuie să umble după băuturile drese, pe care meșterii acestei născociri le numesc aperitive, fiindcă deschid drumul spre pântece belșugului de mâncări. Căci nu numai calitatea lor e vătămătoare pentru trupurile celor ce se nevoiesc, ci și însăși amestecarea lor prostească rănește foarte tare conștiința temătoare de Dumnezeu. Ce-i lipsește doar vinului, ca să fie muiată asprimea lui prin amestecarea cu felurite dulcegării? (Diadoh al Foticeii)34

·         Domnul nostru Iisus Hristos, învățătorul acestei sfințite viețuiri, a fost adăpat cu oțet în vremea patimilor de către cei ce slujeau poruncii diavolești, ca să ne lase (îmi pare mie) o pildă învederată despre dispoziția ce trebuie să o avem în timpul sfințitelor nevoințe. Căci nu trebuie să se folosească, zice, de mâncări și băuturi dulci cei ce se luptă împotriva păcatului, ci să rabde mai degrabă, fără șovăire, acreala și amărăciunea luptei. Dar s-a mai adăugat și isop în buretele ocării ca să ni se arate deplin modul în care ne putem curăța. Căci acreala este proprie nevoințelor, iar curățirea e proprie desăvârșirii. (Diadoh al Foticeii)34